joi, 5 octombrie 2017

Acasă - așa cum îți dorești


A trecut mult timp, sau mult mi se pare mie, de când căutam proiecte de case, căci credeam pe atunci, trecând puțin timp de la căsătorie, că în curând vom avea locul nostru.
Când rămâneam la calculator pentru altceva decât ceea ce aveam de lucru, o făceam pentru a răscoli internetul cu două cuvinte: proiecte case. Iar lista și imaginile îmi apăreau în fața ochilor, și visam, admiram, căutam anumite modele de case, mă gândeam ce aș vrea să modific. 
La fel de mult însă mi-am dorit să călătoresc, și de multe ori călătoriile pentru noi au fost un mod de a continua frumos în viață, fără a ne putea realiza de moment toate visurile, dar nici să ne împiedicăm de nerealizarea lor.
Și într-o zi am fost foarte aproape de a începe, aveam un loc, doar că era mic, foarte mic în comparație cu ceea ce știam noi că ne place. Chiar căutasem un proiectant, dar a trebuit să ințelegem - și poate mai mult eu - că este în regulă o casă cu un teren mic, aproape inexistent în jurul ei pentru cineva care vine de la bloc, dar pentru noi... pentru noi nu.
Timpul nu este totuși trecut, unele lucruri se pot face și mai târziu. Altele nu. Dacă mai devreme sau mai târziu ne vom face casa noastră, deși, trecând timpul, acum ne este bine și aici unde suntem, dacă vom face și asta, nu știu încă. Dar mai sunt ocazii în care mă gândesc la casa noastră, cum mi-ar plăcea să fie, chiar cum mi-ar plăcea să arate mobila, grădina, da, neaparat cu grădină! 
Nu mai visez atât de mult, dar așa puțin, din când în când, îmi iau o pauză de imaginație, în care mai caut încă pe internet ceva frumos care îmi apare când tastez cele două cuvinte magice: proiecte case. 
Acesta este unul din acele momente, 
Am ajuns la o pagină frumos  structurată, cu informații pe înțelesul tuturor, si cu un proiect de casă deosebit, Unul, și încă unul, parcă nu doar unul îmi place, și oare ce aș alege? 




Este vorba despre AIA Proiect - birou de proiectare și pagina acestei echipe de profesioniști, care oferă servicii nu numai în proiectare ci și în amenajări și renovări, certificat energetic, evaluare imobiliară, planuri urbanistice, autorizații. Este bine când ai într-un singur loc toate aceste lucruri. Și mai este ceva scris undeva în josul paginii: "Fiecare proiect este cel mai important pentru noi, indiferent de dimensiunea lui."


Cei care au lucrat cu AIA Proiect confirmă acest slogan al lor, ceea ce este de bun augur. Seriozitatea și implicarea este cea mai bună carte de vizită, deci felicitări!

Rețin de aici două aspecte: dacă doresc doar să renovez, pot apela cu încredere specialiștii AIA Proiect, care vor ști ce să facă în casa mea, după cum îmi doresc eu, dar ținând și eu cont de sfaturile lor, căci, ce-i drept, fiecare este priceput în domeniul său, iar o casă reușită este o îmbinare a dorințelor estetice ale celui ce o visează, cu priceperea și talentul celor ce o proiectează. Îmi doresc ca în viitorul apropiat să sparg niște pereți, să mut niște uși, dar asta bineînțeles cu cap și cu sfatul celor care lucrează în acest domeniu.
Cândva, în urmă cu câțiva ani, căutam să comandăm mobila pentru bucătărie, doar că noi o vroiam într-un anume fel. Am mers, printre altele, la o firmă care producea în special uși (foarte scumpe, de altfel), dar și mobilă, oarecum. După ce am stat de vorbă cu domnul care a notat dorințele noastre, am lăsat numărul de telefon, urmând a ne contacta ulterior. Nu a mai sunat niciodată, am încercat noi și nu a mai răspuns. Se pare că nu dorea să colaboreze cu oricine, sau după orice idee, dar dacă spuneau sincer că nu se poate, am fi înțeles iar azi nici măcar nu ne-am mai fi amintit de asta. 
De aceea, faptul că AIA Proiect lucrează la orice proiect, indiferent de dimensiune, ca și cum este cel mai important proiect pentru ei, atunci acest lucru trebuie să fie important și să cântărească mult și pentru client.

Al doilea aspect, legat de evaluarea imobilelor, este bine de știut, poate cineva dorește să știe valoarea de piață a locuinței sale, pentru vânzare sau, mai nou, pentru stabilirea corectă a impozitului. Poate apela cu încredere la AIA Proiect pentru un evaluator ANEVAR. Din anul 2011, activitatea de evaluare a imobilului se poate efectua numai prin evaluatorii autorizati care sunt și membri ANEVAR. 
Și mă intorc la proiecte case.
Oare ce aș alege?
O casă cu uși generoase și ferestre mari, zâmbitoare, prin care să intre lumina, o casă ușor modernă ca aspect, (așa îi place soțului meu), dar în același timp romantică prin terasa frumoasă unde te poți bucura de relaxare, cu grădina verde, cu flori, copaci, iar undeva mai retras o mică grădiniță cu legume. 
Mă tot uit la ea și aduce cu stilul mediteranean, cu ceea ce am văzut prin Grecia și în Mallorca. Cu fotografia de la începutul articolului.





Ce contează?  Să fii fericit, acolo unde ești să-ți faci locul tău special, casa ta. Acasă e acolo unde ești cu ai tăi, și nu singur, casa ta e dorința ta, visul tău, la care unii oameni pot lucra ca fiind cel mai important pentru ei.

_______________
Articol scris pentru Super Blog 2017
Foto credit: arhiva proprie și www.aia-proiect.ro






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu