marți, 18 aprilie 2017

Gânduri dintr-o subseară: sunt, aş fi, ce aş fi?

Tic-tac! Tic-tac!Tic-tac!...
E vremea înaintată în această subseară. Sunt de aşa de mult timp aici, cred că am făcut rădăcini mai adânci decât ale unui copac... rădăcini în pământul ăsta drag ție, şi rădăcini în inima ta, rădăcini udate de apa din fântâna de lângă mine, la fel de veche ca mine, unde îți răspundea mereu ecoul ciudat pe care îți plăcea să-l asculți.
Parcă ai vrea a etira zilele de demult, dacă asta s-ar putea cumva, când eram şi încă bine clădită, când auzeam multe glasuri în mine, râsete... de oameni cu visuri, de copii, apoi a rămas doar un plâns amar şi fără rost, plânsul tău, plânsul altora...
Tu faci lumea să plângă când scrii ceva, şi mă întreb de ce, că de fel ai fost mereu o optimistă, ca mine când, dimineață după dimineață lăsam razele soarelui să pătrundă prin fereastra-mi în formă de romb, mică, din camera a doua, să-mi mângâie pereții stropiți cu mică... Uneori îmi păreai un clovn ...dar te înțelegeam şi te iubeam pentru că-mi plăcea veselia ta şi poate aşa sunt copiii, clovni.
Şi când îmi puneai câte o muşcată pe măsuța de lângă fereastră, te vedeam iar ca mine, visătoare, cu o eşarfă, aia roşie pe care nu vroiai s-o înnozi ci te-ai chinuit să-i coşi un nasture şi să-i faci o gaică, dar cu care n-ai mai avut apoi ce face...

Ce singură sunt acum! Tu mă numeşti casa bunicii, când eu am fost casa fericirii şi visărilor tale... Vii aşa de rar acum... bunica era ultima bucurie a ta aici, şi-mi amintesc miezul ăla de noapte când te-ai sprijinit de pereții mei ca de tine, pentru a-ți elibera plânsul greu, de neoprit, văzând-o cum se duce, cum adoarme pentru totdeauna...
Eu sunt casa fericirii tale, casa oamenilor pe care i-ai iubit, pe care i-am iubit şi-i păstrez ca o fotografie într-un chenar special. Uită-te la mine şi aminteşte-ți şi ce e frumos, cum ai mers o dată, o singură dată, cu caprele să pască, ai stat pe iarbă aici aproape şi mătuşa îți citea... adu-ți aminte de aceeaşi rețetă de drob pe care o făcea an de an şi pe care nu vroiai s-o încerci... de clipele când te chema la procesul de încondeiere a ouălor ea, bunica,  şi te necăjeai că ai fi vrut să rămâi în leagăn cu cartea ce n-o mai puteai lăsa din mână...


Te pricepeai tu la încondeiere de visuri în inima ta, poate că ai fi vrut să pictezi o lume aşa simplă acolo, ca să n-o uiți mai apoi când toate aveau să se precipite şi timpul n-avea să-şi mai afle tihnă.
A trecut vremea... Pe tine te-am vazut schimbându-te, esti ca mine, ți s-au umezit ochii când ai vazut că blogul tău, casa ta cu amintiri frumoase, cu idei poate pentru unii, cu învingeri de limite pentru tine şi poate pentru alții, casa ta... prinde formă...
Dintre toate mi-ai fost cea mai asemănătoare mie, melancolică ca şi cum ai purta ca mine anii cu poveştile voastre ale tuturor... Vii mai rar, am îmbătrânit şi eu, dar mă bucur de cuvintele noi ce le-am auzit de la tine, spuneai că îți place să scrii pe blog, şi că ai descoperit nu doar un partener Superblog ci mai mulți, oameni ale căror bloguri oferă spre citire informații despre locuri ce încă nu le-ai văzut, texte de o poezie plină de sensuri sau lucruri practice. Când ai zis Înşiră-te Mărgăritare am ştiut că este ceva deosebit, că orice ar fi trebuie să fie ca tine şi ca mine... Şi când ai spus ExTraViTa am înțeles că trebuie să fie ceva ca o viață sau o experiență în plus.. Ai mai zis de partener media, toateBlogurile.ro, ai zis ceva... Dar vezi, la mine aici, în liniştea asta, nu mai ştiu de lucruri aşa noi, mi se pare că spui de prea multe, şi te văd că-ți sunt naturale, ceva obişnuit şi cunoscut, iar eu... am ramas undeva în timpul care a trecut...
Eu sunt singură acum, pereții mei vechi adăpostesc un singur om rămas aici, unchiul tău, un singur om singur!

Nu fii tristă, în suflet e mereu loc şi pentru plâns şi pentru râs. Doar plânsul să fie de drag şi de dor, niciodată de ciudă sau de nefericire... iar râsul mereu să fie curat. Erai copil, şi te-am iubit... nu mă uita! Voi rămâne mereu casa fericirii tale, cum îmi spun eu, în inima ta!
-------
Articol scris cu nostalgii de final pentru Spring Super Blog 2017
Sursa foto: www.dreamstime.com




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu