marți, 28 martie 2017

Amintiri de pe vremea ștrumpfilor

     Când îmi amintesc de copilăria mea îmi amintesc de frumoasele zile în care învățam la o școală ce se afla la două minute de mers pe jos de casă. Aveam colege care locuiau în aceeași zonă ca și mine, iar mamei mele îi erau tare dragi zilele când mă întorceam de la școală împreună cu ele și mai zăboveam de vorbă sub teiul din fața blocului.
    În clasa a 8-a am avut ca profesor de fizică un tip foarte vesel. Și ciudat pentru noi, elevii. Pe lângă faptul că ne pusese să ne scriem pe o foaie data nașterii (sau zodia, nu-mi amintesc exact) și să o avem afișată mereu pe bancă, tot el ne-a pus și o poreclă. Una pentru toți: ștrumpfi. - Ce faceți, ștrumpfilor? Mi-ați găsit o poreclă? Că trebuie să-mi găsiți și voi o poreclă mie.
     I-am găsit și noi o poreclă, nu atât de interesantă ca a lui: zâmbilică.
     Văzusem desenele animate cu ștrumpfi , toți cunoșteam personajele, dar parcă trecuse mult de când fuseseră la tv. Nici nu mă gândeam atunci că mă voi mai întâlni încă mult timp după aceea cu aceste personaje care locuiau într-un sătuc de vis. La sfârșitul lunii acesteia, pe 31 martie 2017 va începe chiar să ruleze în cinema filmul de animație „Smurfs: The Lost Village” / „Strumpfii: Satul Pierdut” . Așa arată afișul filmului.

  
     Iar trailerul așa:



     Ah, creaturile acestea mici, albastre, fiecare cu personalitatea sa, creaturi care se încadrează mereu atât de bine în decorul pădurii! Atâția ani au trecut și nu s-au demodat! Ba mai mult, mereu aduc ceva nou. Păi așa eram văzuți noi de profesorul nostru, așa că să o tot ștrumpfim!
     Nu știu de ceilalți colegi, dar mie parcă mi se potrivea. Mergeam în fiecare sfârșit de săptămână la bunica, la țară, un sat nu foarte departe de orașul în care locuiam, parcă ascuns așa, înconjurat de pădure, ca în serialul cu ștrumpfii cei drăgălași. Petreceam aici ștrumpfește: liniște, aer curat, biblioteca plină cu cărți, prăjituri delicioase făcute de mătușa mea, o atmosferă ca în căsuțele ștrumfilor. Vara era și mai bine, pentru că întreaga vacanță o petreceam acolo. Bucuria parcă nu se mai termina. Ne bucuram de natură, de flori, de acele dealuri cu păduri care înconjurau casa bunicii. Am atât de multe amintiri frumoase de acolo, prețioase.
     Îmi amintesc cu mare drag și cu dor de o zi în care am pornit într-o aventură ștrumpfească eu, sora mea, mătușele și bunica mea. Am ieșit din satul nostru frumos, și am pornit spre oraș, la un bâlci de Sf. Maria - 15 august. Bâlci, așa se numea, sună mai ciudat, era în fapt un târg organizat cu ocazia acelei sărbători, în orașul acesta din apropiere. La dus am mers o parte cu trenul, apoi cu o mașină care a oprit și ne-a luat pe toate.
     Am o poză minunată de la târgul acesta. O pot descrie în amănunt: Bunica era tinerică si rotofeie, cu părul lins, cărare pe mijloc si prins într-o coadă la spate. Fetele ei, mătușele mele, aveau părul creț, cu foarte mult volum, făcut așa permanent cu o soluție care mirosea ciudat la început, mai există și acum în magazine. Gigi, cea mai mică, îmbrăcată mai lejer, cu pantaloni și espadrile în picioare, Didi, cea mijlocie (pentru că mama este cea mare), cu fustă lejeră și sandale cu toc, mai elegante (avea încălțări de schimb). Și noi, eu și sora mea, tunse băiețește, cu ochii mari de încântare pentru tot ce vedeam în jur - nu mereu mergeam la bâlci, doar o dată pe an, dacă apucam să fim la bunica în perioada aceea. Acolo ne-am distrat ștrumpfește!
     Ce-mi aduc însă cel mai frumos aminte este că la întoarcere am pornit pe jos spre casă, distanța nu este foarte mare, în 2-3 ore ajungi. Pe drumul acesta foarte frumos, cum l-am văzut eu atunci când nu  mergeam pe munte, nu călătoream ca acum, ei bine, pe drumul acesta atât de încântător pentru ochii mei ne-am oprit la umbra unui copac mare și frumos, ne-am odihnit și am avut parte de un picnic de neuitat. Ștrumpfește.
     Așa că da, profesorul de fizică nu s-a înșelat cel puțin în privința mea: chiar m-am simțit ca o ștrumpfiță în perioada copilăriei mele, chiar dacă nu m-am gândit niciodată la asta până acum. Și probabil că majoritatea celor din generația 80-90 au avut astfel de momente.
     Ca aducere aminte, abia aștept să văd și eu noul film, împreună cu copiii mei. Să le povestesc cum poate fi  oricare dintre noi un Brainy - Istețul, Hefty - Voinicul, Clumsy - Bleguțul  și câte alte personaje nemuritoare ca acestea (fără de care povestea nu ar mai fi aceeași), și că viața fiecăruia este în final o frumoasă aventură.
________________________
Articol scris pentru Spring Super Blog 2017
Sursa foto și video: Intercom Film

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu