luni, 26 septembrie 2016

9. Munții Ceahlău: Vf. Toaca, afine si verde viu in luna august.

 

   Dimineață. În camera de la cabana Falon, răcoare. Ne trezim parcă toti 4 odată.
   Am ajuns târziu cu o seară înainte - dimineața pe la 9:30 plecasem din Murghiol (am avut o vacanță interesantă: mare, deltă, munte), dar ne-am oprit de vreo 3 ori şi s-a făcut târziu. Am găsit cu greu un loc unde sa punem cortul, lângă cabana Falon, dar se întunecase aproape aşa ca prima noapte am dormit în cabană. 
   Citisem că sunt anumite locuri unde poți campa dar nu mă gândisem că nu se poate deloc şi-n altă parte. Aveam aşadar 3 variante: 1- până în intrarea din Izvorul Muntelui în Parcul Național Ceahlău, într-o grădină de unde începea traseul spre vârf, deci un loc pe unde trecea toată lumea, şi mai mult, lângă pensiuni, restaurant şi ce mai era acolo. Gălăgie, circulație, etc. 2 - În apropierea punctului de pornire pe traseul axial spre vârf, lângă cabana Falon (în curtea lor, cum s-ar zice), şi 3 - Lângă Cabana Dochia, sus, după 3 ore - 3 ore si jumătate de mers cu toate cele în cârcă (cum altfel?) 
   Noi nu aveam numai cortul ci şi mâncare destulă pentru 3 zile, 4 guri, îmbrăcăminte ( nu atât pentru noi cât pentru copii, sacii noştri de dormit, sacii lor, izoprene, etc. Aşa că mereu căutăm un loc accesibil cu maşina ( pentru siguranță, mâncarea stă închisă bine în maşină noaptea) şi totodată retras, mai "de munte".
   Aşa că, Falon să fie!
   În prima seară am experimentat a-4-a metodă de cazare din călătoria noastră: cabana. Cabană de munte, fără curent electric, cu 2 wc-uri afară şi alte 2 toalete modern amenajate pe o latură a cabanei. Seara am mâncat la lumina lanternei, apoi le-am povestit copiilor despre Daniel ( cel din Biblie) mult timp, Andrei a adormit primul, Sebastian după ce i-am răspuns la mai multe întrebări legate de povestire.
   Eu cu Julien am rămas apoi pe canapeaua din pridvor, înveliți, privind minunăția de cer cu stele fără număr. Apoi am mers la culcare cu imaginea aceasta aşa de frumoasă în minte. Mi-a rămas aşa în cap că în nopțile petrecute în Ceahlău am dormit la un hotel de un milion de stele (fie ea camera cabanei, fie cortul), pentru ca într-adevăr nu am mai văzut din Retezat cred atât de multe stele pe cer... şi expresia aceasta folosită de iubitorii de munte mi se pare perfecta şi potrivită.
   O singură supărare aveam: că rămăsesem fără baterie la camera foto. Eram în Ceahlau de unde vroiam de mai bine de un an să fiu, aveam trepiedul cu mine dar nu-mi funcționa aparatul ( trebuie să-mi cumpăr o baterie de rezervă!).
   Revin la ziua traseului:
   26 august 2016
   Traseul: cabana Falon - cabana Dochia - Vf. Toaca (1904 m) - cabana Falon ( o parte din drumul de intoarcere l-am făcut pe scurtătură)
   Timpi: 11:00 plecare pe traseu - la 16:30 eram în Vf. Toaca - la 18:45 am ajuns înapoi la cort. În total: 7 ore si 45 minute.
   Marcaj: triunghi albastru până la cabana Dochia, de acolo bandă roşie până aproape de vârf ( eu nu am mai văzut semnul pe ultima parte de urcuş, dar oricum traseul era evident)
   Dificultate: medie.
   Nu o sa uit: noi, 4 oameni fericiti - 2 mari şi 2 mici.
   În timp ce mâncam încercam să mă obişnuiesc cu ideea că asta e, plecăm pe traseu şi voi face câteva poze cu telefonul (e cunoscut faptul că atunci când ai mai mult te adaptezi mai greu la mai puțin, şi chiar dacă nu face poze rele nici telefonul, apoi nu este un Nikon). Doar ca Julien mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză: a luat camera şi a mers o fugă în localitate să o încarce pe undeva. Ceea ce chiar mi-a dat posibilitatea să fac câteva poze, pentru care am fost foarte fericită!
   Prima parte a traseului era parcă o cameră verde. "Verde de Ceahlău" i-am zis eu fără să mă supere cacofonia. Un verde aşa, de primăvară! Se vede că pe-acolo plouă mai mult.
   Apoi am mers pe lângă un mic râu, la marginea pădurii. Apoi prin pădure. Aici am început să le spun poveşti ca să urce mai uşor. Inventate. Cu un rinocer căruia îi plăcea muzica la pian, despre un pui de tigru. Apoi prin zmeuriş înalt şi urzici (pe potecă, se înțelege). Aici a fost rândul lui Sebastian să spună o poveste: a spus despre Daniel în groapa cu lei, poveste adevărată din Biblie.
   Apoi prin jnepenis. Şi a venit rândul lui Julien să ne spună o poveste. A spus despre mai mulți oameni pescari, nevoiți să meargă pe mare din nou, prinşi de o furtună ( aici Sebastian întreabă: tata, ai fost şi tu?), mor toți gândindu-se la familiile lor.  Mie mi-au dat lacrimile iar Sebastian a revenit cu întrebările: cum îl chema pe primul care a murit? Câti ani avea, câți copii avea, şi aşa mai departr. Penultimul se numea George Clooney :) De fapt, este vorba de filmul Furtuna Perfectă. Cred că dacă l-aş vedea aş plânge încontinuu ( cred că totuşi am văzut câteva secvențe cândva, ori Julien e un aşa bun povestitor că m-a transpus acolo). Şi aşa am povestit noi până când am dat de afine. N-am putut să nu ne oprim să mâncăm afine, afine, afine, cât am putut de multe.
   Şi uite-aşa am ajuns lângă cabana Dochia. Poze, poze de familie, am scos trepiedul, am mâncat, apoi iar poze. În fața noastră se întindea un peisaj grăitor, plin de culoare, cu lacul Izvorul Muntelui ( sau Bicaz) pe fundal. Aici ne-am relaxat, copiii s-au jucat, au alergat, au fost Zorro mare şi Zorro mic.











afine









   De la cabană, pe semnul bandă roşie, am mers spre Vf. Toaca pe o porțiune de drum lejer, urmând ca spre final să avem o porțiune mai serioasă de urcat. Dar am ajuns, şi toate imaginile parcă ne aşteptau acolo pe noi special, doar să le imprimăm pe retină, în memoria noastră, în memoria camerei. Poze! Am scos trepiedul să facem poze toți 4. Spre Izvorul Muntelui, spre Durău, în toate punctele posibile.


viteazul in varf








   Trăirea aia, că eşti acolo, pe munte, că ai ajuns acolo unde ți-ai propus, chiar dacă a fost şi greu, că de-acum ai văzut ce vroiai să vezi şi că eşti mai bogat cu "1 vârf" în plus, cu o panoramă în plus, ei bine, trăirea aceea e suficientă, ea îți spune: gata, acum poți coborî. Mă gândeam deja că abia aştept să scriu despre asta.
   De acolo am coborât pe o scurtătură pe care ne-o indicase metereologul de serviciu, printr-un zmeuriş foarte des pe unde ne-a fost cam teamă, dar care ne-a tăiat din timpul ce-l mai aveam de făcut cam o oră. Oricum, am început sa cânt, aş fi vrut să cânte şi soțul şi copiii cu mine, doar suntem în vacanță şi ursul nu vine dacă e gălăgie! :) Dar n-au prea vrut aşa că în pădure am început să revin la spus poveşti, de data asta adevărate, fără să mai fabulez, din copilăria mea, cum a fost când s-a născut sora mea cea mai mică, cum era bunica mea... ( draga mea bunică, care la 7 zile după asta a murit, n-o să uit niciodată că am povestit de ea pe munte).
   Într-un final am ajuns la cort (pe care îl montasem de dimineață, cât fusese Julien să încarce camera). Într-o oră apunea soarele şi am avut şi timp foarte pe fugă să ne pregătim pentru a -2-a zi ( cu mâncare, cât de cât).
   A fost un traseu diversificat, foarte frumos, cu informații din loc în loc despre zona în care ne aflam - faună, floră - un timp valoros petrecut în familie, pe înălțimi. Prima zi plină în Ceahlău.


miercuri, 21 septembrie 2016

8. Muntii Fagaras - la 2544m. Moldoveanu, cel care ne numeste invingatori!

 

   Traseul 8: Fagaras, Valea Rea - Vf Vistea Mare (2524m) - Vf Moldoveanu - retur pe acelasi traseu

   Data: 15 august 2016
   Timpi: Plecare la 12:00 de la Stana din Valea Rea, in fapt o cabanuta/refugiu unde nu era nimeni  - la 16:20 eram pe Moldoveanu - LA 20:20 inapoi unde lasasem masina, la Stana din Valea Rea. Totalul drumetiei a fost de 8 ore si 20 minute. La care adaugam drumul de unde aveam cortul pana la inceputul traseului, si inapoi, parcurs cu masina, adica inca 1ora 40 la dus si 2 ore si 10 la intors (ne-am ratacit putin), fara putin inca 4 ore in total pentru aproximativ 40-45 de km de drum forestier (dus-intors).
   Lipsuri: plasturii si coarda, le-am simtit lipsa.
   Echipa, ca si pe Valea lui Stan, 3 oameni mari si 3 copii de varste variate (4ani,7 ani si 13 ani).

   Ne trezim devreme. 7:30. Bine, nu foarte devreme. Sunt fericita si nerabdatoare. Treptat, soarele isi face loc in valea unde avem corturile, ceva mai departe de drumul forestier. Stim ca trebuie sa mai mergem si noi pe drumul acela pana ce vom porni pe traseu, dar nu stim exact cat. Daca nu se grabea noaptea asa repede sa se lase, am fi pus corturile undeva mai departe, mai langa locul de pornire spre Moldoveanu.
   Moldoveanul acela de care am vorbit, la care m-am tot gandit... Nu e o idee veche, pe la inceputul lui iulie m-am gandit serios sa mergem acolo si am asteptat momentul, Julien era plecat, fara el nu as fi mers.
   Initial trebuia sa fie un traseu doar pentru noi, oamenii mari, ulterior am luat si copiii, tatal lor abia se intorsese in tara, nu puteam sa-i lasam acasa si nici la varianta de a merge mai intai in Ceahlau nu m-am gandit, ramasesem fixata pe Moldoveanu. In fine!
   Am facut ceai, am mancat, am strans masa, am lasat in cort ce era de lasat, restul am pus in masina, si am pornit la drum. 10:15.
   Cam tarziu. Si incep deja sa ma agit in sinea mea. Imi trece pentru o vreme. Nici nu stiu cand zboara timpul. Cu cat inaintam cu masina cu atat vedem locuri mai frumoase de campat. Si semne ca oamenii care merg pe munte au si umor, ca de exemplu acesta:


    Dupa vreo 10 km ajungem la un baraj. In susul barajului, apa foarte curata, baietii zic ca a 2-a zi vin sa faca baie acolo (au renuntat apoi la idee, au facut baie in rau acolo unde aveam cortul).
   Intalnim la un moment dat un om, il intrebam cat mai e de mers cu masina. 15/20 de km. Poftim?! Mergem inainte, oprim, umplem sticlele cu apa. Pana la capatul drumului, unde avem in fata imaginea asta:



   Am aflat apoi ca acea cascada se numeste Cascada din Valea Rea sau Cascada Vaii Rele.
   E ceva de urcat, Moldoveanu nu se vede inca.
   Inaintand, ne dam seama ca urcusul e mai solicitant decat credeam. La 12 reusisem sa plecam de la masina pe traseul propriu zis (am mai intarziat pana ce ne-am luat tot ce aveam nevoie). Incep iar sa ma agit ca e tarziu. Ma calmez apoi. Cerul este curat, parca prea curat, mi-ar fi placut cativa nori albi. Sebastian incepe cu cate un comentariu, ca a obosit, ca era mai bine unde fusesem cu o zi inainte (Valea lui Stan). S-a mai calmat apoi si i-a trecut supararea cand am inceput sa urcam pieptis pe bolovani spre Vistea. Ciudat copil, cand era atat de greu, lui ii placea! Din pacate a trebuit sa-i schimb bocancii, il deranjau, i-am dat adidasii. A vazut cel mic, a vrut si el.
   Prima tinta pe care Julien a propus-o, ca sa le dea de lucru, era sa ajunga sus la unde incepea sa formeze raul cascada. Nici nu stiau cat mai e dupa, nici eu nu stiam inca. Ziceau ca ajung acolo si fac baie in cascada. Am ajuns, iar acolo era un peisaj intr-adevar mirific, un platou strabatut de un rau linistit. Pana sa inceapa cascada, undeva mai sus, era raul putin mai mare, Sebastian s-a balacit putin acolo. S-au inviorat, portiunea aceea a fost mai usoara, apoi am inceput sa urcam spre Vistea
   Sebastian era primul, stateam in spatele lui sa nu i se intample ceva. Apoi Julien cu Andrei, care vorbea intr-una, canta. In urma, cumnata cu baiatul ei.
   Eram necajita ca este traseul asa de greu, ca am gresit luand copiii, dar ei erau bine mersi.
   Ma uitam la Moldoveanu si-mi ziceam: Uite-l, vom ajunge! Vedeam norii, veneau, treceau; ma gandeam: off... de-ar fi senin cand vom fi acolo, Doamne!
   Vorbeam cu Sebastian. Ma intreaba: Mama, noi suntem pe Everest? M-a inviorat cu totul. As vrea eu! Nu, cum sa fim? El: Pai, ai zis ca e cel mai inalt munte unde suntem acum. Zic: da, din Romania! Everestul e cel mai inalt din toata lumea! Si continuam discutia despre munti si despre lume.
   Inaintam. Ne oprisem de vreo 3 ori pentru cate o napolitana, turta dulce sau cate o bucatica de ciocolata. Unora le era foame. Nu-mi era nimic. Decat foame de Moldoveanu, sa fiu acolo. De pe Vistea mai sunt doar 15 minute. Zic: ne oprim la intoarcere sa mancam. Nici nu prea avem unde acolo. Portiunea de lanturi a fost mai grea decat in pozele de pe net. Sau nu neaparat grea, ci mai periculoasa. In stanga era abrupt mare. Si noi eram cu copiii, si ce prostie, fara sfoara! Am trecut! Inca putin!
   Si da, cea mai implinitoare priveliste! Dumnezeu a facut clipele acelea asa de frumoase! Cerul curat, cu nori exact cum imi plac mie in departare! O imagine care sa dureze o viata.
   Am semnat in caietul Moldoveanului, am facut poze, am privit. Le era foame, ca altfel as mai fi stat.. inca putin. Era 16:20 cand am ajuns pe varf si am stat 20 de minute. Era destul de tarziu pentru drumul ce-l aveam de facut inapoi, asa ca am inceput sa coboram. Crestele muntilor, culorile clare, norii albi si pufosi... totul era perfect!
   Am coborat vreme de 45 de minute pana am trecut de poteca ingusta cu bolovani. Undeva pe un platou deasupra Iezerului Triunghiular am mancat. Soarele se retragea dupa creste. Oameni inca mai erau pe Moldoveanu.
   Ne-am continuat coborarea. Eram cu totii obositi. Am ajuns la masina la 20:20, tocmai cand se intuneca, deci la timp.

   Dar mai gaseste cortul in bezna aceea, caci la munte cand e noapte...pai e noapte! Iar corturile erau mult in spate fata de drum, lumina farurilor nu batea pana acolo. Avusesem 2 vecini in poiana, eram departati unii de altii, banuiam ca au plecat. Asa a fost. Dupa vreo 2 ore de mers cu masina am ajuns la cort (vreo 20 - 25 de minute le-am pierdut cautand locul exact).
   Traseul in imagini:



Primele priviri inapoi

o parte din cascada, undeva mai jos pe cursul ei



urcus

pe langa rau

de aici pica apa, e locul de curgere al raului, si se formeaza Cascada din Valea Rea



Aici e ca intr-o poveste sau ca intr-un vis frumos... Atat de aproape de imaginea creatiei lui Dumnezeu, cred....

Am intalnit magari.


privire inapoi

mergand si vorbind



Varful Vistea Mare




Inca putin

privelistea asta a fost pregatita pentru mine :)

Iata-l!

" Cine a ajuns pana aici  este un invingator!"

din varf



   Julien a facut focul repede dar nimeni afara de el nu mai vroia sa manance. Ca doar pana atunci vorbisem numai de ursi. Asa ca a aprins festila si a venit si el la somn. Se suparase ca imi e frica de urs. Mi-era, initial.
   Dar noaptea m-am trezit, am iesit cu Sebastian sa faca pipi, l-am asezat apoi la loc in sacul lui, apoi, cand sa inchid cortul am zabovit putin.
   Festila se stinsese. Cerul era luminos, plin de stele! O liniste sparta doar de sunetul apei din rau imbraca noaptea aceea. Asa mult mi-a placut! I-am multumit lui Dumnezeu pentru tot, nu-mi mai era niciun pic de frica. Am adormit la loc cu o mare multumire in suflet. Pentru copii, pentru sot, pentru Moldoveanu, pentru liniste.    
   Pentru tot.