miercuri, 22 iunie 2016

Pe drumuri spaniole: Cuenca la inceput de an

   

       Carretera - e un cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la Spania..
     Tot amintindu-mi de Spania parca traiesc/ retraiesc versurile din cantecul acesta foarte cunoscut al lui Julio Iglesias, La Carretera : "Las luces de los coches que van pasando - el ruido de camiones acelerando..."
Imi amintesc cu nostalgie de plimbarile de acum cativa ani prin Spania (imbinand utilul cu placutul  profitam si vedeam locuri noi, iar pe unele le revedeam). La un moment dat nu am mai avut ocazia de a merge pe taramuri spaniole decat la prieteni sau rude, adica special pentru plimbare.
Anul acesta (2016) am fost din nou in Spania, dupa aproape 5 ani, intr-o plimbare de cateva zile (25-28 ianuarie)
        Am plecat seara de acasa, pe un frig teribil, considerand ca ne vom descurca singuri, fara sa rugam pe cineva sa ne duca cu masina la aeroport, fara a lua masina noastra. Nu ar fi fost nicio problema, dar frigul acela parca ne-a patruns in oase. Cel putin la aeroport cand am coborat din masina cu care reusisem sa ajungem pana acolo, am simtit ca inghetam instantaneu.
Cand am ajuns la Madrid era mult, mult mai bine. Adio frig exagerat!
       Trebuie sa spun ca a fost prima data cand am plecat fara a-i lasa pe copii dormind, si mi-a fost foarte greu, mai ales cu cel mic, Andrei. Ma ruga cu jale mare si lacrimi de neoprit sa nu plec. Peste toata bucuria si incantarea mea asta a lasat o umbra si a fost pentru prima data cand chiar m-am gandit cu mai multa teama la zbor: "Doamne, i-am promis ca ma intorc, ai tu grija sa ma intorc caci nu depinde de mine". Grea despartire...
       Am mers cu Ryan Air si la dus si la intors, am luat biletele prin octombrie si au fost foarte ok la pret.
Noi am mers la una din surorile mele asa ca de hotel nu am avut nevoie, cat despre transport a doua zi am mers sa luam o masina imprumutata de la un var al sotului. Asta pentru ca ne propusesem dinainte sa mergem in Cuenca, iar varianta cu masina mica era mult mai buna (ca timp, cost, posibilitatea de a vedea si altceva in ziua aceea). Ce bine este sa ai pe cineva cunoscut in diverse locuri din lumea aceasta!
Astfel ziua de 26 am petrecut-o prin Madrid si imprejurimi, avand si posibilitatea de a vizita o prietena mai veche care locuieste acolo impreuna cu familia.
       A sosit ziua de 27 ianuarie stabilita pentru Cuenca. Bucurie mare, o zi placuta de la primele ore!
Iata cate ceva despre Cuenca (sursa Wikipedia), sora mai mica a Rondei, cum se mai spune (deci trebuie sa vedem candva si Ronda!):
       Cuenca este un oras in Spania Centrala, provincia Cuenca, regiunea Castilla - La Mancha.
Iernile in Cuenca sunt relativ reci, verile foarte calduroase ziua, reci uneori noaptea. Primavara si toamna scurte, zilele placute dar noptile reci - se intelege de ce, in orasul vechi altitudinea este in jur de 1000 m. In ianuarie ziua era placut, nici foarte frig dar nici cald ca primavara, si am vazut totusi pomi infloriti.
       Putina istorie: in 714 arabii au cucerit zona si au construit o fortareata numita Kunka, inconjurata de un zid lung de 1 km. Curand a devenit un oras agricol si producator de textile. Dominatia araba in Cuenca a luat sfarsit in octombrie 1177.
        Din 1996 face parte din Patrimoniul Mondial Unesco.
        Mi-a placut un titlu care s-a dat orasului prin 1465: "Muy Noble y Muy Leal"

       Nu incetam sa ma minunez de frumusetea orasului vechi, parca din piatra. Ne-am plimbat pe stradutele din Cuenca, ne-am urcat pe unde se putea urca, am fost pe stancile din jurul centrului vechi, parea o combinatie intre oras vechi si munte, fix ce-mi place mie!














       Am mers mai departe. Catedrala (mi-era foame aici si nu am mai insistat cu prea multe poze), construita intre 1182 - 1270 are fatada reconstruita in 1902 dupa ce si aceasta s-a prabusit (ii ajungeau atatea sute de ani). Aceasta catedrala impreuna cu cea din Avila (am fost si acolo intr-o alta ocazie!) sunt primele catedrale in stil gotic construite in Spania, daca am inteles bine.


       Pentru ca ziceam ca imi era putin foame - de fapt pofta de ceva bun, am mancat la un local mic din Plaza Mayor, Los Arcos, si am tinut minte numele pentru ca l-am notat imediat in telefon, altfel sigur uitam. Tortilla a fost foarte buna, si la fel si desertul (croissant a la plancha), alaturi de o Cola Cao (cacao cu lapte). Langa locul unde am mancat este Primaria, la etaj, parterul este un fel de tunel, nu pot explica exact, cred ca se intelege din poza:


Dupa ce am mancat am iesit sa mai facem o plimbare pana la podul ce-l vazusem noi.
Mai intai am dat de Casas Golgadas, adica casele suspendate/atarnate.
Casas colgadas - Casele atarnate  sunt case construite pe stanca, deasupra raului Huecar, si acestea sunt ce a mai ramas din ceea ce in urma cu mult timp acolo era un tip de constructie obisnuit. Acestea sunt considerate a fi cele mai frumoase cladiri civile in Cuenca, recunosc, intr-adevar sunt frumoase!




noi eram pe pod
       Puente de San Pablo (podul San Pablo),  de aici ne-am delectat privirile si tot drumul pana la el, bineinteles! Pe stradutele inghesuite si in curba chiar era sa fiu accidentata de o masina, eu eram gura-casca pe mijlocul drumului.
         Podul a fost construit intre 1533 - 1589. Dar nu este atat de vechi totusi, deoarece podul original s-a prabusit si a fost reconstruit in 1902, pe ramasitele vechiului pod; inaltimea lui este de 40 de metri. Leaga orasul vechi de manastirea St Pablo.

se vad ramasitele vechiului pod


Dupa acest pod am luat-o in jurul zidului Cuencai, prin exterior. Te duce gandul putin la salbaticie pe acolo, la simplitate, si putin la saracie cred... Am ajuns astfel din nou la stancile din capatul orasului vechi.
Si am dat de un loc superb de belvedere!



       Ziua nu s-a incheiat in Cuenca, am fost mai departe la Ciudada Encantada (Orasul Fermecat) - un parc natural cu multe stanci modelate de natura in fel si chip. Eram cam ultimii vizitatori acolo. E liniste, si fiecare opera de arta a naturii seamana cu ceva din lumea vie, iar daca ai imaginatie ii gasesti chiar si alte asemanari. Acolo am ramas fara baterie la aparatul foto.


     Intr-un final ne-am incheiat ziua vizavi de parcul acesta natural: am mers cu masina pe un drum forestier pana intr-un punct de unde aveam o priveliste de apus care te ducea cu gandul la canioanele din America. Mirador de Una se numea locul si acolo am mancat cu mare pofta ce luasem de acasa.


        Asta a fost ziua perfecta!

       A doua zi am mers putin prin cateva magazine si apoi la aeroport cu autobuzul, ne-am luat la revedere, si am "zburat" spre casa!
       E frumos in lume, e superb sa calatoresti, dar e frumos si cand ai copii care te asteapta acasa si la care vrei sa te intorci cu atata drag si dor!







marți, 21 iunie 2016

3. Muntii Bucegi - Cu copiii la Poiana Stanii

Traseul 3: Bucegi, Sinaia - Poiana Stanii

Dupa o pauza mai mare decat mi-as fi dorit, am dat o tura (cam rapida) in Bucegi.

Data: 22.05.2016
Traseu: Sinaia - Cabana Schiori (cu masina) - Poiana Stanii (pe Poteca Regala)
Timp:3 ore - 3 ore si jumatate cu tot cu pauze
Important: noi 2 si copiii! :)
Am plecat din apropiere de Ploiesti pe la 10:30 si ne-am intors la ora 18:00.

Mergand cu masina spre cota 1400, de la cabana Schiori am mai mers foarte putin; din drumul principal se desprinde un drum spre dreapta si se vede marcajul de urmat: banda verticala albastra. Am intrat  pe acel drum unde am lasat masina langa un fel de cascada amenajata pentru curgerea Pelesului (asta am inteles eu ca este din ce am mai citit pe internet, acolo nu am gasit nicio informatie). Arata asa:


De aici am urmat Poteca Regala (un urcus pietonal in serpentine, nu e greu, doar usor solicitant). Auzisem de ursi dar in timpul zilei drumul este destul de circulat, din cate stiu ursul sta departe de galagie.





Am ajuns intr-o poiana frumoasa, mare, unde erau cateva familii cu copii, se jucau. Mi-a parut rau ca nu am luat o minge sau altceva). Se ajunge acolo si direct cu masina, nu stiu care este drumul, nu este varianta pe care o caut atunci cand merg pe munte.
In poiana  - Poiana Stanii/Poiana Stanii Regale am mancat, am admirat peisajul, ne-am jucat (mai ales copiii si Julien), am urmarit una sau doua parapante si... ne-am bucurat de verde si de curat.





De aici am mers la stanca Franz Joseph de unde se vede Valea Prahovei. Dupa care am inceput sa facem drumul inapoi la masina.



Chiar daca nu a durat mult, a fost o binefacere pentru plamanii nostri.

Ah! Si pe drumul spre casa am avut parte de o frumusete deosebita: un camp cu maci. Vazusem eu poze cu maci toata saptamana si tanjeam sa intru si eu cu aparatul foto intr-un camp cu maci. Copiii adormisera in masina, asa ca Julien a ramas cu ei si m-a asteptat atat cat am vrut eu sa stau. Pe langa un buchet mare de flori m-am intors la masina si cu ceva fotografii. Iata cateva:






Asa s-a incheiat o plimbare scurta de o zi la munte, cu mult rosu!